Poteca.io LogoPoteca
Intrăm în pădure...
Traseu de Vindecare prin Natură

Bine ai venit pe poteca mea

Platoul Luncanilor, Târsa. O călătorie spre tine, ghidată de ritmurile naturii

POTECA VINDECĂTOARE

O călătorie spre tine

Oana - Healing Nature Trail Guide
Vezi povestea
Despre mine

Numele meu este Oana, sunt mamă a doi băieți “free range” de 7 și 10 ani si de peste 20 de ani m-am lăsat purtată de energia antreprenoriatului .

Motto-ul care m-a însoțit în fiecare poveste a fost mereu același: "Nu merge unde te duce calea, mergi pe unde nu există cale și lasă în urmā o potecă."

Și asta am făcut. Am lăsat poteci în domenii despre care ‘lumea’ spunea că sunt imposibile sau o nebunie- prima fabrică de procesare a semințelor de cânepă din Europa, cultivare si procesare fibre cânepā pentru industria auto, case din cânepă și var, grădiniță în pădure, școală liberă democratică.

Turism, real-estate, industrie alimentară, educație alternativă, construcții naturale, fiecare experiență a constituit o nouă potecă. Și abia acum, după 20 de ani, am realizat că toate aceste poteci formează, de fapt, una singură. E viața mea.

Astăzi doresc să împărtășesc tot ceea ce am trăit și învățat, în calitate de ghid certificat în terapia prin natură, călăuzind cu blândețe sesiuni de forest bathing pe potecile din Târsa, precum și în rolul de facilitator pentru meditații în labirint, sesiuni de forest bathing sau activități de tip „școală în pădure” pentru copii, în cadrul diverselor retreat-uri, festivaluri sau evenimente de team-building organizate de companii.

Poteca sunt de fapt eu
Kids playing in the forest on the Poteca Vindecătoare
POTECA VINDECĂTOARE WALDEN

O călătorie spre tine

Poteca de la Târsa este mai mult decât o plimbare prin natură, este o metaforă vie a călătoriei interioare.

Proiectată pe baza unor studii interdisciplinare, fiecare pas pe potecă devine o invitație: la reconectare profundă cu sinele, cu ajutorul naturii. Împământare prin contactul direct al tălpilor cu pământul. Experiența atingerii și ascultării apei curgătoare. Exerciții de respirație în liniștea pădurii. Spații construite pentru reflecție și introspecție.

Iar la intersecții, poteca îți oferă alegerea unor trasee nemarcate, un simbol al aventurii, al asumării necunoscutului, al perspectivelor mereu noi.

Descoperă și potecawalden.ro

Spații de vindecare pe potecă

Zen Untangle

Un loc pentru descâlcirea gândurilor, unde mintea se liniștește și ițele zilei se desfac în tăcere.

Labirintul “Copacul Vieții”

O meditație în mișcare urmezi calea unduită și te lași purtat spre linişte și claritate

Grădina Zen

Grădina contemplativă, un spațiu de nemișcare profundă în care îți desenezi povestea și natura devine oglindă.

Podețe și Treceri

Simboluri ale tranziției, fiecare trecere te duce mai aproape de tine.

Oana and Cosmin

Călăuzele potecii Oana şi Cosmin

Lucrăm în echipă. Pentru grupuri sau o experiența ghidată în energie masculină ne este alături și tatăl potecii Walden, Cosmin

Colorful wildflowers collected on the Healing Trail
SHINRIN-YOKU TRANSYLVANIA

Știința din spatele pădurii

Băile de pădure (Shinrin-Yoku) nu sunt doar o tradiție japoneză — sunt susținute de cercetări științifice riguroase. Iată ce se întâmplă când pășești în pădure:

01

Sănătate fizică

Scade tensiunea arterială, îmbunătățește metabolismul și funcțiile cardiovasculare.

02

Sistem imunitar puternic

Stimulează semnificativ sistemul imunitar prin creșterea numărului și activității celulelor ucigașe naturale (NK), care combat cancerul și infecțiile virale, cu aproximativ 50%

03

Sănătate mentală și emoțională

Reduce nivelul de cortizol, furia, anxietatea și depresia — efecte măsurabile de la prima vizită.

04

Calitatea somnului

Terpenele din conifere liniștesc mintea și ajută natural la combaterea insomniei.

05

Claritate și concentrare

Doar 15 minute petrecute în natură îmbunătățesc claritatea mentală și capacitatea de concentrare.

Meditație în mers

Labirintul

Mersul vindecător pe o singură cale șerpuitoare

Labirintul în lumină de lumânări

Labirintul în lumină de lumânări

Un instrument sacru străvechi

Ce este un labirint?

„Există multe forme de labirinturi în întreaga lume. Unii oameni le folosesc ca instrument pentru rugăciune, meditație sau vindecare. Este un loc unde poți obține claritate asupra vieții tale.”

— The Labyrinth Society

Labirintul pentru starea de bine este o singură cale șerpuitoare care duce, fără greș, spre centru și înapoi. Fără fundături și căi greșite. Nu te poți rătăci.

Labirint

O singură cale. Drum sigur spre centru și înapoi.

Labirint de tip Maze

Multe căi, fundături și riscul de a te rătăci.

O practică străveche

Labirintul a fost folosit de peste 4.000 de ani, apărând în multe culturi și pe toate continentele.

  • Modelul cretan

    O singură cale formând șapte cercuri concentrice în jurul centrului — cea mai cunoscută formă fiind labirintul din Knossos.

  • Modelul de la Chartres

    Unsprezece cercuri, devenit celebru, se găsește în catedrala franceză Chartres. În Evul Mediu, aproape 25% dintre catedrale aveau un labirint.

  • Labirinturi nordice din piatră

    Construite pe malurile Mării Baltice, folosind pietre naturale așezate în pământ.

  • Tohono O’odham

    „Omul în Labirint” — un model sacru din arta tribală nativ-americană.

De ce să parcurgi un labirint?

„Labirintul este o cale sigură în vremuri nesigure.”

— Rev. Dr. Lauren Artress, fondatoarea Veriditas

Mersul în labirint este o meditație în mișcare. Modelul te susține, în timp ce mintea se liniștește. Corpul și respirația intră în același ritm iar atenția revine, blând, în prezent.

Puterea vindecătoare a mersului

86%
mai relaxați
83%
mai împăcați
80%
mai reflexivi
78%
mai centrați
71%
mai puțin stresați
70%
mai puțin anxioși

Efecte raportate dintr-un sondaj pe 1.250 de persoane care au parcurs un labirint.

„Labirintul ne învață acceptarea drumului și a obstacolelor sale, să fim în flux cu tot ce este.”

— Sydney Labyrinth

Ce se întâmplă în corp și în minte

În corp

  • Respirație și ritm cardiac mai lente
  • Tensiune arterială mai scăzută
  • Nivel scăzut de cortizol (hormonul stresului)
  • Tensiune musculară și durere cronică ameliorate

În minte

  • O stare calmă, meditativă
  • Anxietate și ruminație reduse
  • Claritate, creativitate și concentrare crescute
  • Compasiune de sine, conexiune, sens

Cum se parcurge un labirint

Trei etape simple, fără experiență necesară.

  1. Eliberează

    Intră încet. Lasă gândurile și așteptările să plece cu fiecare pas. Urmează cotiturile fără grabă.

  2. Primește

    Oprește-te în centru. Respiră. Stai cât dorești — este un loc pentru ascultare.

  3. Întoarce-te

    Mergi înapoi pe aceeași cale, purtând cu tine tihna și posibilele înțelegeri care au apărut.

Pentru cei cărora le e greu să stea nemișcați

„Mulți oameni, ca mine, au „eșuat” la meditația statică. O meditație în mers produce aceeași conștientizare interioară.”

— Rev. Dr. Lauren Artress, Veriditas

Corpul în mișcare îi oferă minții agitate ceva de făcut. Atenția se concentrează pe cărare, pe respirație, pe pași — iar starea meditativă apare de la sine.

Labirintul mobil, adus la retreat-uri și team-building-uri

Unde putem construi un labirint

Labirinturile pot fi construite în piețe centrale, parcuri, clădiri de birouri, grădini urbane și colțuri liniștite de pădure.

Sălbatic și liniștit

În pădure

Un companion perfect pentru forest bathing și timp petrecut în natură.

Spații ale orașului

Spații urbane

Un mod tăcut de a te opri și de a te reașeza în mijlocul unei vieți agitate.

Propriul tău petic de pământ

Labirinturi de grădină

Marcate cu pietre, sfoară sau pur și simplu tunse în iarbă.

Curți interioare

Modelul de la Chartres

Designul medieval, care este încă parcurs ca un mini-pelerinaj la catedrala din Paris.

Labirinturi de deget pentru meditație acasă

Același drum șerpuit, la scară mică: îl urmărești cu degetul, cu ochii închiși. Dacă îți dorești unul, scrie-ne.

Labirinturi de deget pentru meditație acasă
Invitație

Să construim labirinturi

În spații publice

Accesibile tuturor

Pentru stare de bine, relaxare, reflexie și creativitate

Contact: Oana Suciu · oana@poteca.io · +40 722 246 178

Surse: BBC Travel, The Labyrinth Society, WebMD, St. Joseph’s Health Care. Date: Chestionarul Labyrinth Walk (Rhodes, 2019).

Practica Întoarcerii
Jurnal de 21 de zile

Practica Întoarcerii

Un jurnal pentru întâlnirea cu tine

Și dacă, pentru 21 de zile, ai avea o întâlnire cu tine?

Nu cu telefonul.

Nu cu graba.

Nu cu tot ce „trebuie” să faci.

Doar tu, un loc în natură și câteva minute în care să observi, să respiri, să simți și să scrii.

„Practica Întoarcerii” este mai mult decât un jurnal. Este o invitație creată pentru omul care simte că, printre atâtea drumuri făcute pentru ceilalți, ar fi timpul să facă unul și spre el însuși.

Timp de 21 de zile, revii în același loc – lângă un copac, într-un colț de grădină, pe o potecă – și începi să vezi lucruri pe lângă care poate ai trecut de sute de ori fără să le observi. Scrii. Schițezi. Te întrebi. Uneori poate nu scrii nimic. Și este perfect.

Pentru că scopul nu este să umpli niște pagini.

Scopul este să fii acolo.

Jurnalul s-a născut din dorința de a aduce o bucățică din liniștea pădurii la oraș, în curtea fiecăruia, pentru a experimenta întoarcerea la natură, la simplitate, la prezență și, poate cel mai important, întoarcerea la tine.

Pentru că uneori nu avem nevoie de încă un răspuns. Avem nevoie de puțină liniște ca să auzim răspunsul care era deja în noi.

SERVICII

Cum putem lucra împreună

Fiecare om și fiecare loc au ritmul lor. Spune-ne ce îți dorești și construim împreună.

Individual

Sesiuni 1-1 de shinrin-yoku

Sesiuni 1-1 de shinrin-yoku, „baie în pădure”, fie pe Poteca Walden la Târsa, fie într-o altă locație agreată de comun acord.

Grupuri

Facilitare de grup

Facilitare de grup la retreat-uri, teambuilding-uri sau tabere părinți & copii, organizate de parteneri, unde vin cu labirintul pop-up pentru meditația în labirint și activități de grup pentru adulți și copii, inspirate de natură (journey stick, find my tree etc.).

Consultanță

Poteci și labirinturi pentru tine

Consultanță pentru crearea propriei poteci vindecătoare adaptate spațiului tău, a propriului labirint în curte, labirinturi comunitare sau orice altă activitate care aduce experiența naturii mai aproape de oameni.

Evenimente

Speaker la evenimente

Speaker la evenimente pe tema educației alternative, educației în natură, comunităților rurale, shinrin-yoku, vindecării în natură.

CONTACT

Începe călătoria

Poteca mea așteaptă să devină poteca noastră. Sună, scrie sau pur și simplu vino.

LocațieTârsa, Hunedoara, România